Școala începe miercuri, 27 aprilie 2011

Ministrul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului a dat joi un ordin prin care vacanta de Paște se prelungeste cu o zi. In consecinta, marti, 26 aprilie, nu vor fi tinute cursuri in invatamantul preuniversitar, după cum a informat presa inspectorul școlar general al județului Gorj, Justin Paralescu. Elementele care au condus la fundamentarea deciziei sunt legate de concomitența Sărbătorilor Pascale în lumea creștină si de faptul ca, in saptamana de vacanta care a premers Sfintelor Paste, un numar mare de elevi a fost angrenat in olimpiadele scolare pe discipline. S-a considerat ca, in aceste circumstante, o zi suplimentara de odihna este binevenita. Potrivit informatiilor, ordinul de ministru a fost semnat dupa consultarea organizatiilor sindicale din invatamantul preuniversitar, care au sprijinit decizia de prelungire a vacantei cu o zi. Recuperarea materiei aferente zilei de marti 26 aprilie se va realiza in mod intensiv, incepand cu data de 27 aprilie si pana la finalul semestrului. Directorii de scoli vor asigura recuperarea integrala a materiei.

Ziua Pământului sărbătorită în avans de elevii Școlii Generale Ceauru

Curatenie


Curățenie la Tămășești 14 aprilie 2011Curățenie la Tămășești

Circa 120 de elevi de la Școala Generală Ceauru au participat joi, 14 aprilie 2011, la o acțiune de ecologizare în satul Tămășești, o marcare de fapt a Zilei Pământului din 22 aprilie. Activitatea a fost organizată de Școala Generală Ceauru și Primăria Comunei Bălești

în colaborare cu Agenția de Protecția Mediului Gorj. La această acțiune coordonată de profesorii Cornel Șomîcu, Adrian Popescu și Dumitru Firoiu și-au mai dat concursul următoarele cadre didactice: Felicia Constantinescu, Elena Guran, Elena Năgâră, Gabriela Hortopan și Claudia Palcue.

PREMIANȚII CONCURSULUI VERTICAL 2011

Au participat 230 de elevi concurenți și peste 100 de cadre didactice. Premiile acordate au totalizat 4500 de lei iar printre sponsori s-au aflat parlamentari, edili locali și județeni. Cei mai buni dintre cei buni s-au dovedit:

La LIMBA ROMANA clasa a IV-a
I BURLICA STEFANIA SC AL STEFULESCU 99,5
II SOARE MIHAI SC C SAVOIU – TG-JIU 99
III Cornescu Mihaela GSI TURCENI 98,8
M AMZA ANDREEA SC 1 MOTRU 98
M ABRUDAN MARIA SC C SAVOIU – TG-JIU 97,8

Clasa a V-a

I CRACIUN ALEXANDRA Sc.Gen.Nr.1 Motru 86
II BOBAN ŞTEFANA SC C SĂVOIU 84
III GHEORGHE CRISTINA SC SLATINA 82
M SIMIONESCU ANA MARIA SC C SĂVOIU 81
M DOBROIU DAIANA SC AL STEFULESCU 81

Clasa a VI-a

I CHIRIAC MARIA SC SLATINA 99
II MOCANU ANDREEA SC SLATINA 94
III CIOC STEFANIA SC SLATINA 92
M Ancuta Denisa GSI TURCENI 91
M NALBITORU ANDREI SC AL STEFULESCU 90
M VODITA STEFAN SC SLATINA 90

Clasa a VII-a

I FLORESCU OANA SC C SĂVOIU 96
II Dafinescu Diana SC NOVACI 95
III RADU MIHAI SC C SĂVOIU 94
M ROGOSINARU ANDRADA SC VLAICU VODA SLATINA 92
M IŞFAN IOANA SC C SĂVOIU 90
M ANGHELACHE ALEXANDRA SC C SĂVOIU 90

Clasa a VIII-a

I Voinicu Ionut Bogdan L. P. S. Slatina 95
II MĂLĂESCU UDRIȘTEOIU FLORINA SC BALEȘTI 94
III Comăneci Andrei CNTV 90
M CĂLUGĂRU DUMITRU SC C SĂVOIU 88
M GUŢĂ ALEXANDRU SC C SĂVOIU 88

MATEMATICĂ
Clasa a IV-a

I TUFISI LASTOVIESCHI STEFAN SC AL STEFULESCU 98,5
II PUNGAN ANDRA SC AL STEFULESCU 96
III AMZA ANDREEA SC 1 MOTRU 90
M STOICHITENCU MARIA SC AL STEFULESCU 87
M STAN EDUARD CNGC-MOTRU 83
CLASA A V-A

I Pravă Felix Mihai CNTV 88
II GUGIU ANDREEA SLATINA 83
III ŞTIUCĂ ROXANA SC C SĂVOIU 80
M GHEORGHE CRISTINA SC SLATINA 78
M SAVOIU VALENTIN SC SF NICOLAE 76
Clasa a VI-a

I CHIRIAC MARIA SC SLATINA 100
II JUCAN ADELINA SC AL STEFULESCU 99
III PIROSCA RADU SC SLATINA 95
M Cernăianu Mihai CNTV 93
M PREDUT VICTOR SLATINA 6 90
Clasa a VII-a

I IŞFAN IOANA SC C SĂVOIU 72
II FLORESCU OANA SC C SĂVOIU 57
III ANGHELACHE ALEXANDRA SC C SĂVOIU 55
M BOROGHINA GABRIEL SC SLATINA 53
M RADU MIHAI SC C SĂVOIU 52
M MĂRGELOIU ANDREI SC C SĂVOIU 52
Clasa a VIII-a

I Comăneci Andrei CNTV 100
I Dobrotă Robert CNTV 100
I HUICULESCU ALEX SC SF NICOLAE 100
I Popescu Mihai CNTV 100
II Voinicu Ionut Bogdan L. P. S. Slatina 8 97
III CĂLUGĂRU DUMITRU SC C SĂVOIU 8 95
M MADULARU EVELINA SC SLATINA 8 94
M CORNOIU VLAD SC AL STEFULESCU 85
M Costreie Andreea SC NOVACI 85

VERTICAL
Clasa a IV-a

I PUNGAN ANDRA SC AL STEFULESCU 4 95,5
II AMZA ANDREEA SC 1 MOTRU 4 94
III STOICHITENCU MARIA SC AL STEFULESCU 4 91
M TUFISI LASTOVIESCHI STEFAN SC AL STEFULESCU 4 87,25
M STAN EDUARD CNGC-MOTRU 4 87,05
M SOARE MIHAI SC C SAVOIU – TG-JIU 4 84
Clasa a V-a

I Pravă Felix Mihai CNTV 5 81,5
II GHEORGHE CRISTINA SC SLATINA 5 80
III GUGIU ANDREEA SLATINA 5 79
M ŞTIUCĂ ROXANA SC C SĂVOIU 5 77,5
M SAVOIU VALENTIN SC SF NICOLAE 5 77
M SIMIONESCU ANA MARIA SC C SĂVOIU 77
Clasa a VI-a

I CHIRIAC MARIA SC SLATINA 99,5
II JUCAN ADELINA SC AL STEFULESCU 91,5
III PIROSCA RADU SC SLATINA 87,5
M Costreie Daiana SC NOVACI 84,5
M MIHAILESCU VLAD SC AL STEFULESCU 83
M PREDUT VICTOR SLATINA 83
Clasa a VII-a

I IŞFAN IOANA SC C SĂVOIU 81
II FLORESCU OANA SC C SĂVOIU 76,5
III RADU MIHAI SC C SĂVOIU 73
M ANGHELACHE ALEXANDRA SC C SĂVOIU 72,5
M Dafinescu Diana SC NOVACI 67,5

Clasa a VIII-a

I Voinicu Ionut Bogdan L. P. S. Slatina 96
II Comăneci Andrei CNTV 95
III CĂLUGĂRU DUMITRU SC C SĂVOIU 91,5
III Popescu Mihai CNTV 91,5
M Dobrotă Robert CNTV 89
M HUICULESCU ALEX SC SF NICOLAE 89

DIRECTOR:
PROF.SOMICU CORNEL