În loc de concluzii

Au trecut aproape doi ani din momentul când Școala Gimnazială ”Antonie Mogoș” a demarat derularea Proiectului Multinațional Comenius ”Heritage of the past-foundation for the future” cu parteneri din Polonia, Turcia și Spania.
Proiectul Multilateral Comenius „Heritage of the past – foundation for the future” („Moștenira trecutului – temelie pentru viitor”) a avut ca scop sensibilizarea prin diferite forme de învățare a diversității culturale și lingvistice, prin valorificarea trecutului și a tradițiilor. Suntem conștienți că mediul școlar poate contribui în mod semnificativ la conștientizarea asemănărilor și diferențelor culturale și de identitate prin înțelegerea lor, iar elevii Şcolii Gimnaziale „Antonie Mogoş” Ceauru au căutat subiecte, au interacționat cu elevi din alte medii culturale și au realizat împreună o serie de produse finale ale acestui proiect, care au constat în broșuri, postere, afișe, pliante, cărți sau CD-uri și un site care va rămâne o puncte de legătură și în perioada următoare, după ce proiectul oficial se încheie.
În acest proiect, ca și în altele pe care le au școlile din Gorj, profesori și elevi încearcă să identifice prin scris, imagine și artă interferențele ce leagă cele patru țări și s-a văzut că nu sunt deloc puține. Concluzia celor 24 de luni de colaborare este că deși suntem diferiți avem atâtea lucruri care ne unesc în marea familie europeană. Indiferent unde am mers, la Korycinie în Polonia, la Konya în Turcia sau la Sevilia în Spania, nu doar că am fost bine primiți, ca prieteni și colaboratori, dar am creat legături frumoase care vor continua și în anii următori.
În finalul acestor rânduri nu ne rămâne decât să mulțumim specialiștilor din Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale pentru sprijinul acordat, școlilor partenere pentru colaborare și elevilor și profesorilor noștri pentru implicare. Cu prilejul derulării activităților acestui proiect am mai constat un lucru, comunitățile locale se implică mult în viața școlii, o practică benefică și atât de necesară.

Publicitate

Școala Gimnazială ”Antonie Mogoș” în presa locală

Bal 1Peste 500 de puieţi de măr au fost plantaţi de elevi şi profesori

adevarul.ro • vineri, 01 mai 2015, 09:09

Am primit de la Consiliul Judeţean Gorj  25 de puieţi de măr, împreună cu uneltele  aferente şi am reuşit să facem o plantaţie chiar în curtea şcolii. Mi se pare o investiţie  extrem de necesară şi inspirată, iar copiii au îmbrăţişat această idee, cei care au participat  la plantare urmând să aibă grijă de pomi în continuare”, a precizat Cornel Şomâcu, directorul Şcolii Gimnaziale din satul Ceauru, comuna Băleşti.

Dorina Stolojan, directorul Şcolii Gimnaziale din comuna Drăguţeşti, a precizat că s-a reuşit realizarea unei adevarate livezi: „Împreună cu elevii ne-am angajat să creăm această livadă, s-o îngrijim şi ei să  beneficieze de roadele ei. Copiii învaţă, cu această ocazie, cum să planteze un pom şi  cum să-l ocrotească şi consider că este un beneficiu pentru şcoală”.

Şi elevii au fost încântaţi să planteze pomi. „Este un lucru bun. Am mai plantat pomi, dar acasă. Este foarte bine pentru mediu, deoarece pomii ne oferă oxigen, dar şi fructe“.

De puieţii de meri au beneficiat şcolile din localităţile: Cruşeţ, Ţînţăreni, Roşia Jiu, Dragoteşti, Alimpeşti, Teleşti, Bălceşti, Târgu-Logreşti, Ţicleni, Andreeşti, Dăneşti, Drăguţeşti, Polovragi, Novaci, Godineşti, Samarineşti, Leleşti, Ciuperceni, Aninoasa, Bustuchin, Băleşti şi Drăguţeşti.

Costurile totale  pentru  achiziţionarea pomilor fructiferi-meri  şi a uneltelor necesare plantării, au fost de 12.752 de lei, în această sumă fiind incluse şi cheltuielile aferente transportului.

 

Sursa: adevarul.ro