Lună: iunie 2017
Din activitățile noastre la ȘCOALA ALTFEL 2017
Program ȘCOALA ALTFEL(6-9 iunie 2017)
-6-9 iunie 2017
Marți, 6 iunie 2017:
Orele 9.00. Deschiderea festivă a manifestărilor ȘCOALA ALTFEL
Orele 10.00-12.00 Manifestări învățământ primar
Orele 13.00-14.00 Rămas bun, școala mea! –activitate derulată de elevii din clasele terminale ale Școlii Gimnaziale ”Antonie Mogoș”, coordonatori profesorii Elena Năgăra, Dumitru Firoiu, Daniel Drumen.
Orele 14.00-15.00 Lansarea numărului 25-26 al revistei GRAIUL APELOR în prezența elevilor și cadrelor didactice din redacție, coordonatori prof. Irina Spineanu, prof. Felicia Constantinescu și prof. Cornel Șomîcu. Invitați: prof. Maria Rocselana Verdeș-coordonator revista CUGET LIBER-CTGGM și Lect. Univ. Dr. Adelin Ungureanu-Universitatea Petroșani.
Orele 15.00-16.00 ”Lectură la iarbă verde”-profesori și elevi și cartea preferată, coordonator profesori Felicia Constantinescu și Tania Mălăescu. Lectură din creațiile proprii elevi de la Colegiul Tehnic ”General Gheorghe Magheru” și cei de la școala gazdă. Invitat prof. dr. Marius Buzera-președintele Fundației Cultural-Științifice ”General Gheorghe Magheru”.
Orele 16.00-19.00 Vizionare de film la City Mall Târgu-Jiu, coordonatori prof. Elena Năgăra, prof. Gabriela Hortopan
Miercuri, 7 iunie 2017:
Orele 9.00-12.00 ”Jocul e normal la vârsta mea!”, activitate coordonată de învățătorii Dan Raluca, Lorelai Popescu, Georgiana Schintee, Irina Spineanu și Victoria Rovența
Orele 12.00-15.00 Întreceri sportive, coordonatori Dumitru Firoiu și Daniel Drumen
Orele 15.00-16.00 Vizionare de film documentar ”Calatorii prin lume”, coordonator prof. Elena Năgăra
Orele 16.00-17.00 ANUL NAȚIONAL ECATERINA TEODOROIU-ședință festivă a Cercului de Istorie ”Antonie Mogoș” având ca invitați reprezentanții Asociației Naționale Cultul Eroilor ”Regina Maria”-filiala Gorj, și ai Societății de Științe Istorice, filiala Gorj, coordonatori ai activității profesorii Cornel Șomîcu și Dorel Șorop.
Orele 17.00-18.00 Dezvelirea plăcii cu însemnul Cercul Cultul Eroilor-Școala Gimnazială ”Antonie Mogoș”2017, prima școală din Gorj căreia i se conferă acest însemn.
Orele 18.00-19.30 Vizionarea filmului ”Cătălina Teodoroiu-eroina poporului român” cu participarea extraordinară a autorului, publicistul și ziaristul Dorin Brozbă și a actorilor implicați, coordonatori prof. Elena Năgăra, prof. Daniel Drumen, prof. Dumitru Firoiu
Joi, 8 iunie 2017:
Orele 8.00-20.00 -Excursie tematică în județul Vâlcea-clasele învățământului primar Ceauru-coordonatori Dan Raluca, Lorelai Popescu, Georgiana Schintee, Irina Spineanu și Victoria Rovența
Orele 7.00-21.00(doua zile) -Excursie tematică Târgu-Jiu-Râșnov(2 zile) , coordonatori prof. Elena Năgăra, prof. Liliana Nanu, prof. Simona Peptan, prof. Gabriela Hortopan
Orele 8.00-20.00 -Excursie tematică MONUMENTE CULTURALE, ISTORICE ZONE TURISTICE DIN SUD-VESTUL ŢĂRII, coordonator prof Daniel Drumen
Vineri, 9 iunie 2017:
Orele 10.00-11.00 ”Cum să fiu sănătos?”, acțiune de educație sanitară în colaborare cu Primăria și Consiliul Local Bălești-mediatorii sanitari, coordonator prof. Ionela Jianu
Orele 11.00-13.00 Desene pe asfalt, acțiune în parteneriat cu Asociația ȘCOALA GORJEANĂ
Orele 13.00-17.00 Participare la activitatea ȘCOALA ALTFEL de la SHOPPING CITY Târgu-Jiu
Locul IV la Concursul Regional ”Moștenirea Magherilor”

Într-o competiție acerbă, primele 6 echipaje au fost distanțate de câte un punct, echipajul Școlii Gimnaziale ”Antonie Mogoș” s-a situat pe locul IV obținând prima mențiune de la Concursul Regional ”Moștenirea Magherilor”. Echipajul a fost format din elevii:
-Caragea Alexandra
-Nicolae Robert
-Ștefan Alexandru
Concursul ”Moștenirea Magherilor”, ediția a IV-a

Muzeul Județean „Alexandru Ștefulescu” din Târgu-Jiu a găzduit sâmbătă, 20 mai 2017, cea de-a IV-a ediție a Concursului Regional „Moștenirea Magherilor”, competiție școlară aflată în Calendarul Activităților Educative Regionale și Interjudețene, avizat de Ministerul Educației Naționale.
În acest an, Concursul„Moștenirea Magherilor” organizat de către Școala Gimnazială „Antonie Mogoș” Ceauru-Bălești s-a desfășurat la Muzeul Județean „Alexandru Ștefulescu” din Târgu-Jiu, fiind organizat în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Gorj, Filiala Gorj a Societăţii de Ştiinţe Istorice, Asociația „Școala Gorjeană”, Universitatea din Petroșani, Primăria Târgu-Jiu, Fundația Cultural-Științifică „General Gheorghe Magheru”, Asociația cultural-istorică „Dumitru și Maria Pleniceanu” și Serviciul Județean Gorj al Arhivelor Naționale.
Organizatorul acestui concurs, prof. Cornel Șomâcu, directorul Școlii Gimnaziale „Antonie Mogoș” Cearu-Bălești ne-a declarat că „la ediția din acest an au fost înscrise în concurs un număr mare de echipaje formate din elevi de gimnaziu, ai aceluiași an de studiu sau din ani de studiu diferiți, cum ar fi de la Școala Gimnazială Albeni, Școala Gimanzială „Alexandru Ștefulescu” Târgu-Jiu, Școala Gimnazială „Antonie Mogoș” Ceauru-Bălești, Școala Gimnazială Arcani, Școala Gimnazială Bumbești-Jiu, Școala Gimnazială „Constantin Brâncuși” Târgu-Jiu, Școala Gimnazială Nr. 1 Dănești, Școala Gimnazială Dragotești și Școala Gimnazială Nr. 1 Motru. Lupta a fost acerbă între cele nouă echipaje, comisia de evaluare, formată din cadre didactice, istorici și cercetători desemnând elevii câștigători, în urma evaluării lucrărilor prezentate, a proiectelor Power-Point și a testelor grilă care au cuprins un număr de 20 de întrebări (itemi obiectivi şi semiobiectivi) formulate din bibliografia recomandată.”
Ca o premieră, pentru ediția din acest an, în afara premiilor obișnuite încă de la edițiile trecute ale concursului, s-au acordat trofee dar și premii speciale din partea Societății de Științe Istorice din România – Filiala Gorj, Asociația cultural-istorică „Dumitru și Maria Pleniceanu” și Asociația „Școala Gorjeană”, a fost lansată Revista „Graiul apelor”, nr. 26-27/2017, iar cei prezenți au urmărit și un program artistic susținut de către elevii Școlii Gimnaziale „Antonie Mogoș” Ceauru-Bălești. Partenerii media au fost N-SAT TV și săptămânalul VERTICAL.
O competiție de anvergură
Juriul din acest an al Concursului Regional „Moștenirea Magherilor” a fost format din: președinte, prof. Grigore Alexandrescu, din partea Inspectoratului Școlar Județean Gorj, vicepreședinte, prof. dr. Marcela Mrejeru din partea Societății de Științe Istorice din România – Filiala Gorj, membri: prof. Ion Elena, prof. Nicolae Negrea, prof. Andrei Popete-Pătrașcu, dr. Albinel Firescu, dr. Adelin Ungureanu, prof. Maria-Rocselana Verdeș, prof. Ion Hobeanu, prof. Valentin Chepeneag.
În urma evaluării punctajelor cumulate de la cele trei probe, au fost desemnați și câștigătorii, ediția din acest an a concursului fiind câștigată, pentru al doilea an consecutiv de către echipajul de elevi de la Școala Gimnazială din Dragotești, coordonat de doamna prof. Angelica Necșulea. Pe Locul al II-lea s-au aflat elevii de la Școala Gimnazială „Alexandru Ștefulescu” din Târgu-Jiu, în timp ce Locul al III-lea a fost ocupat de către echipajul Școlii Gimnaziale Albeni. Au luat mențiuni echipajele de elevi de la Școala Gimnazială „Antonie Mogoș” Ceauru-Bălești, Școala Gimnazială „Constantin Brâncuși” și Școala Gimnazială Nr 1 Motru.
Primăria Târgu-Jiu prin persoana viceprimarului Adrian Tudor, un iubitor de istorie, a premiat participanții în cărți și CD-uri dar a decernat și inginerului Vlad Maghieru, ultimul reprezentant al familiei Magheru, o plachetă în semn de prețuire pentru eforturile culturale făcute.