Primăria şi Consiliul Local Băleşti în colaborare cu Şcoala Gimnazială “Antonie Mogoş” Ceauru au oferit şi în acest an cadouri de sărbători pentru cei peste 600 de elevi şi preşcolari din comună. Moş Crăciun a fost mai darnic ca în alţi ani, fiecare cadou ridicându-se la circa 30 lei.
Preşcolarii şi elevii de la Şcoala Gimnazială “Antonie Mogoş” au întâmpinat cum se cuvine Sărbătorile de Iarnă, fiecare clasă şi fiecare grupă prezentând programe artistice pentru părinţi şi reprezentanţii autorităţilor locale. Pe post de Moş Crăciun s-au aflat autorităţile locale şi şcoala care au oferit cadouri pentru peste 600 de elevi şi preşcolari.
Inginerul Aristică Paicu, primarul comunei Băleşti, ne-a declarat: “Mă bucur că toţi copiii care sunt şcolarizaţi în comuna noastră au primit cadouri de Moş Crăciun. Anul acesta a fost un efort bugetar mai mare şi pentru asta trebuie să mulţumim şi consilierilor locali care au înţeles această nevoie. Avem peste 600 de preşcolari şi elevi la şcolile din comună şi după cum ne spun domnii şi doamnele profesoare, mulţi dintre ei au fost cuminţi şi au învăţat bine, aşa că aceste cadouri sunt deplin meritate.”
Profesorul Cornel Şomîcu, directorul Şcolii Gimnaziale”Antonie Mogoş”, ne-a declarat în exclusivitate pentru ŞCOALA GORJEANĂ: “Avem o colaborare foarte bună cu Primăria şi Consiliul Local Băleşti iar acordarea cadourilor de Crăciun se face de circa 10 ani. Anul acesta administraţia locală a făcut un efort mai mare dar şi rezultatele elevilor au fost unele foarte bune. Pentru noi ca şcoală Moş Crăciun a fost şi mai generos dacă ne gândim că în această perioadă se finalizează lucrările de la Structura Băleşti prin efortul Consiliului Local.”
Ziua de joi, 18 decembrie 2014, a fost una foarte plină pentru profesori şi elevi, cu programe de Moş Crăciun desfăşurate în toate unităţile şi chiar cu un BAL AL IERNII la şcoala coordonatoare. Printre cadrele didactice care s-au remarcat cu acest prilej amintim: Elena Năgăra, Irina Mihaela Spineanu, Georgiana Schintee, Maria Ştirbu, Felicia Constantinescu, Andrei Popete-Pătraşcu, Raluca Dan, Mirabela Dogaru, Denisa Firoiu, Daniela Cîrstea, Maria Stolojanu ş.a.