Începuturile învăţământului de pe aceste meleaguri se pierd în negura timpului. Primul loc de învăţătură pare să fi fost mânăstirea Tismana şi asta încă de la sfârşitul secolului al XIV-lea.
Primii copişti ce apar în Banat provin din Moldova, Transilvania şi Oltenia. Activitatea copiştilor era îndreptată spre cărţi cu caracter bisericesc şi lucrări servind învăţământul teologic. În Oraviţa şi-n satele din jur se înfiripează o întreagă şcoală de copişti.
Cele mai interesante lucrări copiate sunt ale unor dascăli originari din Stolojanii Gorjului, din 1968 sat al comunei Băleşti. Cea mai veche lucrare cunoscută este scrisă în limba slavă în 1758 de către dascălul Ion Popovici, fiul popii Vasile din Stolojani. Lucru este confirmat şi de un triod tipărit la 1731, aflat la parohia Stolojani din Gorj, unde există o însemnare de mână: „Acest sfânt şi dumnezeiesc Triod ce l-au dăruit popa Vasile ot Stolojani bisericii lui ce au făcut el… şi l-am legat eu Filip Daniil ot Stolojani sân popii Vasile şi osteneala de la sine”. Popa Vasile şi fiul său din Stolojani nu poartă numele de Popovici, aceasta era varianta aplicată dascălului Ion de către autoritatea eclesiastică de la Vârşeţ.
Un alt dascăl, Popovici Radu Stolojan, originar tot din Stolojanii de pe Jaleş, cu siguranţă înrudit cu Ion, a copiat, tot la Oraviţa, la 1764, o carte de rugăciuni. Autorul ţine să menţioneze că este nepotul egumenului de la Mânăstirea Tismana unde cel mai probabil că a învăţat îndeletnicirea de copist şi a emigrat, ca şi dascălul Ion, gata format, la Oraviţa.
La zece ani, al treilea Popovici, Marco Romanescul dascălul, învăţător din satul Brebu, fiul preotului Alexei din judeţul Gorju de Sus, copiază, la 1773, Legenda Duminicii. Cei trei copişti, Ion, Radu şi Marcu, originari din Stolojani, după cum reiese din însemnările lor, aveau o mare experienţă în această îndeletnicire, moştenită prin tradiţie din şcoala învăţată în Gorj, la Tismana, sau poate chiar la Stolojani, unde era un schit de călugări pomenit la 1677.
Din Stolojanii Băleştiului au mai imigrat în Banat şi alţi gorjeni. Despre oltenii din această perioadă aşezaţi în Banat avem informaţii dintr-o conscripţie latinească din 1767 a preoţimii din eparhia de Timişoara şi Caransebeş de sub jurisdicţia mitropoliei Cârloveţului. Dinspre Stolojani au emigrat la răstimp de 30-40 ani nişte preoţi probabil tot din cauza turcilor. Astfel, prin zapisul din 4 septembrie 1783, Lazăr a lui Gheorghe Humăianu din Checea Banatului, feciorul lui Gheorghe Paicu din Stolojani, judeţul Gorj, împreună cu fratele său Iovan, au dat vărului lor Ştefan porecla Paicu, feciorul popii Pârvul, de pomană moşia din Stolojani, fiindcă ei s-au aşezat în Banat. Venind unele din rudele lor care au zis că moşia era de mulţi bani, l-au apucat pe Ştefan la Vârgeţ de a plătit 21 stânjeni cu câte 25 forinţi. La întocmirea cărţii au fost martori: preotul Pavel, din Vârşeţ, iar zapisul a fost scris de dascălul Mladin. Fraţii Lazăr şi Iovan Paicu, din Checea, anulează, la 20 iulie 1792, actul dat lui Ştefan Paicul pentru că l-au făcut pe bani care nu i-au dat. În acel fel, ei dau zapis altui văr, diaconul Dumitraşcu din Stolojani. Actul este autentificat la Gorj, la 8 august 1794, de Constantin Geană, unde au fost de faţă atât cumpărătorul cât şi vânzătorul. Din aceste acte vedem că atât locuitorii din Stolojani mergeau în Banat cât şi emigranţii mai veneau prin satul lor natal. Poate că aşa se explică existenţa la Biserica Sfinţii Voievozi, din Stolojani, a unui mic clopot, pe care este scris „Anul 1762 Iohan Omber, Temeş War”, adică a fost adus de emigranţii din Banat, în cazul nostru – din Timişoara.
Un alt preot din Stolojani, emigrat cu fraţii Paicu în satul Coşteiul din Banat, a fost popa Avram, feciorul popii Ion Coicheci, care dă, la 19 octombrie 1783, aceluiaşi Ştefan Paicu, zapis de vânzare a unui loc de vie din teiul Coicăiesc cu şapte florinţi, răscumpărat fiind vândut de moşul său Dumitru Zorilă lui Mica, Barbu şi Amza Paicul. Despre acest act se vorbeşte şi în cercetarea făcută, la 9 septembrie 1785, în pricina dintre familia Paicu şi diaconul Mihăilă Lăscuteu, în care Ivan Paicu cu cetaşii lui a prezentat un zapis din 1721, răscumpărat de la un popa Avram sau popa Ion, feciorul lui Dumitru, ce se află în ţara nemţească.
Abia apariţia Regulamentului Organic, în 1831, face ca şcoala să devină de stat şi să se adreseze unui segment social mai mare. Şcolile din oraşele de reşedinţă de judeţ devin publice sau naţionale. În 1833 apărea Regulamentul şcoalelor, cu o contribuţie majoră a lui Petrache Poenaru. Principalele categorii de şcoli publice: şcoli începătoare cu 4 clase (3 clase, de fapt), şcoli umanitare de 4 clase. La Târgu-Jiu aveam doar o şcoală începătoare.
Dacă învăţământul public urban a fost stabilit prin Regulamentul şcoalelor din 1833, învăţământul din lumea satelor a rămas doar sub iniţiativă particulară. În mediul rural sătenii din Gorj au întreţinut multe şcoli pe cheltuială proprie. Aflăm asta dintr-un raport al Ocârmuirii judeţului Gorj către Departamentul Trebilor din Lăuntru unde se spune că în 1835 existau 26 de şcoli săteşti şi una orăşenească, toate particulare, totalizând 327 şcolari. O asemenea şcoală exista la Corneşti.
Abia în 1838, bizuindu-se pe legea de organizare a seminariilor din 1834 – care prevedea pentru cântăreţii bisericilor obligaţia de a-i învăţa pe copii satelor „carte şi cântări” –, Departamentul Trebilor din Lăuntru prin intermediul Eforiei pune bazele învăţământului rural. Lipsa de învăţători a făcut ca la începutul anului 1838 ocârmuitorii judeţelor şi profesorii şcolilor naţionale să primească instrucţiuni privind recrutarea viitorilor dascăli – fii de preoţi, ţârcovnici, grămătici şi fii de ţărani clăcaşi – pentru şcolile rurale. Aceşti candidaţi la învăţători trebuiau să fie instruiţi pentru perioade scurte (circa 2 luni) pe lângă şcolile naţionale din oraşele reşedinţă de judeţ.
În 1842 funcţionau 92 de şcoli în tot judeţul, printre acestea, în plasa Jiului, regăsim Tămăşeştiul şi Ceauru cu învăţătorul Ion Popescu şi Stolojaniul şi Găvăneştiul cu învăţătorul Ion Păun.
Dintr-un tabel intitulat „Starea morală a şcoalelor din judeţul Gorj la 27 iulie 1848” avem o situaţie la nivelul Plasei Jiu unde se încadra cea mai mare parte din localităţile zonei Băleşti. Astfel, în Plasa Jiu erau 44 de sate cu 4187 de familii şi doar 31 de şcoli. Dintr-un total de 1476 de băieţi, doar 603 mergeau la şcoală. Din cele 932 de fete, niciuna nu urma şcoala. Tot în 1848 la Stolojani funcţiona învăţătorul Gheorghe Popescu.
Un alt document de sinteză, întocmit probabil de profesorul Şcolii Normale în primăvara anului 1848, ne oferă date interesante pentru istoria învăţământului în zona Băleştiului. Învăţătorul Vasile Găvănescu funcţiona pentru satele Băleşti şi Voinigeşti. Situaţia este şi mai interesantă la celelalte rubrici: la Băleşti existau 119 familii, 40 de tineri de vârstă şcolară, doar 17 urmau şcoala; la Voinigeşti existau 30 de familii, 20 tineri de vârstă şcolară şi 15 care urmau efectiv cursurile. Învăţătorul Petre Nicolae funcţiona pentru Tămăşeşti şi Ceauru, situaţia din aceste sate fiind următoarele: la Tămăşeşti erau 61 de familii, 31 de tineri de vârstă şcolară, doar 9 urmau şcoala; la Ceauru erau menţionate 80 de familii, 40 de tineri de vârstă şcolară, doar 6 urmau şcoala. Învăţătorul Constandin Fuiorea avea la Rasova 84 de familii, 30 de tineri de vârstă şcolară şi 19 care veneau la şcoală. Învăţătorul Ion Prisacu funcţiona la Corneşti şi Găvăneşti în slujba a 71 de familii la Corneşti şi 54 la Găvăneşti. Mai reţinem pe învăţătorul Constantin Arcanu care funcţiona pentru Copăceni şi Buduhala şi Constandin Furdui la Vârţu şi Şomaneşti.
Pentru anul 1864 găsim în arhivele locale o situaţie cu starea materială a unor şcoli comunale din judeţul Gorj. Astfel, în comuna Băleşti funcţiona o singură şcoală pentru cele două sate, Băleşti şi Rasova, care avea condiţii precare: „De lemn. Fără umblătoare. Are: 6 bănci slabe, masă, tablă, semicercuri”. Primarul comunei Băleşti în vremea aceea era Dumitru Mălăescu. În anul şcolar 1865-1866 au funcţionat 163 şcoli comunale, printre care Băleşti, Tămăşeşti, Rasova, Vârţu, Bălăceştii de Sus.
Proprietarii localurilor de şcoală în anul şcolar 1864-1865 în zona Băleştiului erau moşnenii dar şi mânăstirea Tismana sau diverşi particulari. Astfel, la Băleşti şi Voinigeşti, Tămăşeşti, Rasova, Bălăceştii de Sus, Vârţu şi Găvăneşti proprietarii şcolilor erau moşnenii, la Ceauru era Mânăstirea Tismana iar la Corneşti, Tălpăşeşti şi Copăceni, şcoala din Corneşti era rodul unei colaborări între moşneni şi A. Viişoreanu. Anterior, în anii şcolari 1857-1858 şi 1858-1859 găsim 32 de elevi din Băleşti, Voinigeşti, Tămăşeşti şi Rasova coordonaţi de învăţătorul Nicolae Mălăescu.
Potrivit statisticilor Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj, şcolile din comuna Băleşti au apărut la următoarele date: Şcoala Gimnazială Corneşti a apărut în 1909, această şcoală a fost mutată într-o clădire nouă în 2007; Şcoala Primară Stolojani în 1918; Şcoala Primară Tămăşeşti în 1920; Şcoala Primară Rasova în 1924; Şcoala Primară Tălpăşeşti în 1956; Şcoala Generală Băleşti în 1957; Şcoala Generală Ceauru în 1966; Şcoala Primară Corneşti Vechi în 1968; Şcoala Primară Voinigeşti în 1972; Şcoala Primară Corneşti Noi în 2000.
Dar istoria învăţământului la Băleşti este mult mai complexă. În Monografia comunei Băleşti, din 1906, Ioan Mălăescu menţiona pentru Băleşti o şcoală primară mixtă, instalată în local propriu, locaţie construită din zid, cu două săli de clasă, şi datând din 1903. Şcoala fusese construită de către locuitorii din comună şi din iniţiativa lui Lăpădat Prejbeanu, proprietar şi primar în comună, Vasile Mălăescu şi Vasile Ungureanu, învăţătorii din vremea aceea. Istoria orală a locurilor spune că şcoală la Băleşti ar fi încă din 1838, ce am putut găsi noi sunt numele de învăţători oferite de acelaşi Ioan Mălăescu: Dumitrache Dascălul, Nicolae Călinoiu, Nicolae Mălăescu, pr. Ştefan Vlădulescu, pr. Constantin Mălăescu, Filimon Dănescu, Nae Tătăranu, C. Păsăreanu, Toma Mălăescu, Grigore Diaconescu, Paulina Urdăreanu, V. Ţicleanu.
În lucrarea sa din 1906, Ioan Mălăescu informa că şcoala nu avea material didactic suficient, căci nu era ajutată de nimeni. În toată comuna (Băleşti, Rasova, Voinigeşti) erau 203 copii de vârstă şcolară, doar 147 ajungând să o frecventeze. La capitolul frecvenţă reţinem: 108 copii veneau la şcoală din Băleşti, 36 din Rasova şi doar 3 din Voinigeşti. Acelaşi Ioan Mălăescu consemna în 1906 că: „Învăţătorii se bucură de o bună consideraţie în faţa sătenilor, ei fiind obişnuiţi a vedea în dascăli oameni luminaţi care le deschid mintea în diferite lucrări pe care ei nu le cunosc”.
Despre istoria Şcolii Generale Ceauru ne-au fost deosebit de utile încercările de monografie făcute de învăţătorul Vasile Bretoiu şi profesorul Ion Negrescu, ambii directori ai instituţiei în diverse etape. Primul local de şcoală a fost construit, între anii 1870-1872, pe locul numit „Oborul Împărătesc”, în locul de lângă biserica satului, această denumire de „Oborul Împărătesc” a fost dată încă din timpul lui Kiseleff.
Atât biserica, cât şi şcoala, erau aşezate pe uliţa Jienilor iar casa învăţătorului era pe uliţa principală şi dădea în ea de la sud spre nord şi distanţa era de 300-400 de metri.
Clădirea şcolii nu avea temelie, ci avea bârne groase de lemn, aşezate direct pe pământ, camerele (clasele) erau făcute din lemn şi tencuite cu pământ iar acoperişul era din şindrilă. Localul avea două încăperi: una cu dimensiunile de 5/4 m, iar alta de 4/2 m. În prima clasă preda învăţătorul iar în a doua erau duşi elevi care nu ştiau în ziua respectivă adică la arest. Clasele aveau sobe oarbe şi erau încălzite cu lemne. Sala unde învăţau elevii avea trei ferestre iar cealaltă doar una. Se învăţa de la răsăritul soarelui şi până la apus cu pauze de recreaţie de 10 minute şi pauză de masă la ora 14.
La această şcoală învăţau copii din Ceauru, Tămăşeşti, şi câţiva din Băleşti (nu aveau şcoală) care aveau posibilitatea să se deplaseze.
Şcoala s-a deschis la 1 septembrie 1872, dascălii primei perioade fiind:
– 1872-1874 – Dănescu Filimon dascăl cu gradul didactic „Model”;
– 1874-1877 – preotul Stoichiţoiu Constantin;
– 1877-1878 cursurile au fost întrerupte din cauza războiului de independenţă;
– 1879-1880 – Peptan Vasile, provizoriu;
– 1880-1881 – Diaconescu Ion, provizoriu;
– 1881-1882 – Ungureanu Gheorghe, provizoriu;
– 1882-1883 – Mălăescu Gheorghe, provizoriu;
– 1883-1921 – Răuţescu Vasile, definitiv.
Din 1870-1872 şi până în 1883 primul local de şcoală începuse să se deterioreze şi să nu mai fie încăpător, deoarece prin venirea lui Vasile Răuţescu şi stabilirea lui în sat prin căsătorie, numărul elevilor a crescut, de aceea s-a ivit necesitatea construirii unui nou local de şcoală. Cu toate greutăţile întâmpinate din partea preotului satului şi partea primăriei, învăţătorul Vasile Răuţescu după ce s-a căsătorit, a cedat din pământul soţiei sale, locul, unde s-a construit şcoala cu doua săli de clasă, iar între ele cancelaria. Şcoala era în punctul numit „Putinei”, lângă apa Polata sau Şuşita – la 100-150 metri depărtare de aceasta.
Şcoala s-a construit cu ajutorul sătenilor, între anii 1888-1892, din cărămidă cu fundaţie şi temelie din piatră de munte, Era acoperită cu ţiglă, sălile erau spaţioase de 10 m lungime şi 6 m lăţime cu trei ferestre îndreptate spre nord, pardosită iar între cele două săli era cancelaria, cu dimensiunile de 6 m lungime şi 3,5 m lăţime, cu o singură fereastră mare, spre nord. Din cauza numărului mare de copii, în anul 1913 s-a mai adăugat încă două săli de clasă una spre est şi una spre vest şi s-au mai înfiinţat încă trei posturi de învăţători.
Începând din anul 1908 au funcţionat următorii învăţători alături de Răuţescu Vasile:
1. Telescu Gheorghe – suplinitor – 1908-1909;
2. Enăşel Constantin – suplinitor – 1909-1910;
3. Diaconescu Constantin – suplinitor – 1910-1911;
4. Popescu Nicolae – suplinitor – 1911-1912;
5. Cuţui Gheorghe – suplinitor – 1912-1923.
Mai amintim pe:
– Bărbulescu Gheorghe, definitiv, 1913- 1924;
– Bretoiu Vasile, gradul I, 1918-1945;
– Bretoiu Ioana, gradul I, 1919-1944;
– Velican Victor, gradul II, 1921-1946;
– Bărbulescu Nicolae, gradul II, 1924 -1961;
– Holt Vasile, gradul II, 1938-1956;
– Mogoş Constantin, gradul I, 1947-1960.
După reforma învăţământului din 3 august 1948, învăţământul primar, elementar (astăzi gimnazial) şi secundar a devenit obligatoriu şi gratuit.
Din cauza numărului tot mai mare de copii în anul 1952 s-a mai construit încă o sală de clasă spre vest, iar în anul 1956-1958 încă una spre est, astfel şcoala avea şase săli de clasă, o cancelarie şi o mică încăpere pentru depozitarea materialului didactic.
Şcoala a funcţionat în satul Ceauru Vechi până în anul 1966 când datorita construirii barajului de la Rovinari în spatele căruia trebuia sa se adune apa, satul a fost mutat la marginea de sud a satului Băleşti pe lângă pârâul Rasova, iar la satul Ceauru a fost înglobat in anul 1968 şi satul Bălăceşti.
În anul şcolar 1966-1967, Şcoala Generală Ceauru a funcţionat la Şcoala Generală Băleşti. Începând cu 1 septembrie 1967 a început sa funcţioneze în actualul local cu un nivel, 8 săli de clasă, 2 laboratoare, cancelarie, secretariat, cabinet director, cabinet metodic etc.
Şcoala Generală Ceauru a primit statut de şcoală coordonatoare pentru Şcoala Generală Băleşti şi Şcoala Generală Corneşti în 1981. Următoarea schimbare s-a produs în anul 2006 când Şcoala Generală Ceauru a primit personalitate juridică iar Şcoala Generală Băleşti şi Şcoala Generală Corneşti au devenit structuri.
Directorii Şcolii Generale Ceauru după Primul Război Mondial au fost următorii:
– RĂUŢESCU VASILE, învăţător, până în anul 1921;
– BĂRBULESCU GHEORGHE, definitiv, 1921-1924;
– BRETOIU VASILE, definitiv, 1925-1945;
– VELICAN VICTOR, gradul II, 1945-1946;
– BĂRBULESCU NICOLAE, gradul II, 1946-1947;
– MOGOŞ CONSTANTIN, gradul I, 1947-1960;
– BERCULESCU ION, învăţător, 1960-1964;
– VELICAN VICTOR – jr. prof. ed. fizică, gradul II, 1964-1973;
– RACOCEANU ION, prof. lb. rusă, gradul II, 1973-1977;
– BUZULOIU VICTOR, prof. lb. română, gradul I, 1977-1983;
– OTEA NICOLAE, prof. matematică, gradul I, 1983-1985;
– GRECU IOANA, prof. biologie, gradul I, 1985-1991;
– NEGRESCU ION, prof. istorie-geografie, definitiv, 1991-1997;
– PIELESCU AURICĂ, prof. matematică, gradul I, 1997-2002;
– GURAN ELENA, prof. fizică-chimie, gradul I, 2002-2006;
– ŞOMÎCU CORNEL, prof. istorie, gradul I, 2006 – prezent.
Reorganizarea şcolilor din comuna Băleşti s-a făcut în anul 2006 sub coordonarea profesorului Cornel Şomîcu, cel care a fost mai întâi director al Şcolii Generale Băleşti (2002-2006). Din 2006 au devenit profesori coordonatori Dumitru Firoiu (Structură Băleşti) şi Didona Lăzăroiu (Structură Corneşti). Începând cu 1 septembrie 2010, Daniel Drumen a preluat funcţia de profesor coordonator al Structurii- Şcoala Gimnazială Corneşti.
_____________________________
FILE DIN ISTORIA ŞCOLII GENERALE CEAURU
În anul şcolar 1965-1966, Şcoala Generală Ceauru-în ultimul an de funcţionare pe vechiul amplasament – avea 10 clase, dintre care 4 la învăţământul primar. Pe clase: la clasa I 24 elevi; la clasa a-II-a 27 elevi; la clasa a III-a 32 elevi; la clasa a IV-a 24 elevi. Existau 2 clase a V-a cu 49 de elevi, o clasă a VI-a 35 elevi, 2 clase a VII-a cu 47 elevi şi o clasă a VIII – a cu 36 de elevi. În total, pe cicluri, existau 107 elevi la învăţământul primar şi 167 de elevi la gimnaziu.
Încadrarea cu titulari în anul şcolar 1965-1966 la Şcoala Generală Ceauru era următoarea:
- Saragea Ion – învăţător, Şcoala Normală, def. 1959, vechime 20, cls. I (născut 1914)
- Popescu Grigore – înv., Şc. Normală, def. 1960, vechime 14, cls. II (născut 1925)
- Berculescu Ion – înv. Şc. Pedagogică, def. 1963, vechime 8, cls. III (născut 1935)
- Daviţoiu Virgil – înv, Şc. Pedagogică, def. 1960, vechime 10, cls. IV (născut 1931)
- Velican Victor – director, prof. educaţie fizică, I.E.F. 3 ani, def. 1962, vechime 8 (născut 1935).
- Buzuloiu Ion – prof. limba română, Institutul Pedagogic + Instit. Pedagogic Filologie, def. 1965, vechime 4 (născut 1936)
- Berculescu Maria – prof. limba română şi istorie(înv.) – Instit Pedagogic de doi ani, def. 1963, vechime 7 (1938)
- Niculescu Gheorghiţa – prof. limbi străine (înv.), Şcoala Pedagogică, def. 1959, vechime 13 (1932)
- Negrescu Ion – prof. istorie-geografie (înv.), Şcoala Pedagogică + Institutul Pedagogic Timişoara, def. 1962, vechime 8 (1936)
- Brăiloiu Ion – prof. matematică-fizică, Curs calificare Timişoara, def. 1959, vechime 24 (1915).
- Velican Victoria – prof. matematică+desen, Instit Pedagogic + Univ Bucureşti, stagiar, vechime 3 (1941)
- Guran Ion – prof. agricultură (înv.), Şcoala Pedagogică, def 1960, vechime 11 (1932).
- Ularu Cornelia – prof. biologie (suplinitor), născută 1947.
(Arhiva Școlii Generale Ceauru)
_____________________________
I. 31 octombrie 1833- Din Raportul Subocârmuirii Plasei Jiu trimis Ocârmuirii Judeţului Gorj aflăm că în cuprinsul plasei nu funcţionează şcoli particulare.
Pref. Jud. Gorj, dos. 5/1833-1834, f. 142
II. 10 ianuarie 1836-Adresa Subocârmuirii Plasei Jiu trimisă Ocârmuirii Judeţului Gorj spune că au fost găsite şcoli particulare în satele: Stăneşti frecventată de 30 copii, Vădeni de 20 copii, Corneşti de 10 copii şi Câlnicu de Jos de 10 elevi,
Pref. Jud. Gorj, dos. 149/1835-1836, f.5
III. 29 octombrie 1841-Dovada dată de Ion Popescu, candidat de învăţător la şcoala satelor Tămăşeşti şi Ceauru, plasa Jiu, prof. Şcolii Normale din oraşul Târgu-Jiu, prin care confirmă că a primit 42 manuale şcolare.
Şcoala Primară de Băieţi nr 1 Tg-Jiu, dos. 10/1841-1844, f. 89
IV. 1841, Tămăşeşti-Jalba lui Ion Popescu, candidat de învăţător la şcoala satelor Tămăşeşti şi Ceauru, trimisă prof. Şcolii Normale din oraşul Târgu-Jiu, în care se plânge că nu şi-a primit leafa ce i se cuvine pe anii 1840 şi 1841, că frecevenţa copiilor lasă de dorit. Pentru anul 1840 a primit din leafa sa 130 lei, iar pentru anul 1841 doar 10 sfanţi. Roagă a se interveni pentru remedierea neajunsurilor cu care se confruntă.
Şcoala Primară de băieţi Nr 1 Târgu-Jiu, dos. 7/1840-1843, f. 40
V. 1841, Stolojani-Jalba locuitorilor satelor Stolojani şi Găvăneşti trimisă prof. Şcolii Normale din oraşul Târgu-Jiu, prin care cer să nu le fie schimbat candidatul la învăţător, Paicu Ion, cu un alt candidat de învăţător, fiul popii Lupu, pe care nu-l vor. Candidatul de învăţător Paicu Ion, funcţionează la şcoala satelor lor încă din anul 1838. A avut o bună purtare şi s-a ocupat de elevi. Dacă solicitarea nu va fi soluţionată favorabil, ameninţă că nu-şi vor mai trimite copiii la şcoală.
Şcoala Primară de Băieţi Nr 1 Târgu-Jiu, dos. 7/1840-1843, f. 46
VI. 30 martie 1842, Stolojani-Adeverinţa dată de aleşii satelor Stolojani şi Găvăneşti, prin care atestă că s-au ţinut cursuri în clădirea şcolii din oct 1841 şi până în 15 martie 1842, când au fost întrerupte, deoarece copii nu au mai venit, pentru că sosise vremea muncilor agricole. Semnăturile aleşilor întărite cu peceţile în tuş ale satelor. Pe verso menţiunea: „Parte proprietatea d. Lor Stolojani şi parte moşnenească”.
Şcoala Primară de Băieţi Nr. 1 Tg-Jiu, dos. 7/1840-1843, f. 54-54 verso
VII. 7 aprilie 1842, Rasova-Înscrisul dat de aleşii satului Rasova, prin care adeveresc că din noiembrie 1841 au început cursurile şcolii săteşti, având ca învăţător pe candidatul de învăţător Chirtoc Matei ot Câmpu Fomii. Acesta a avut o bună purtare. Semnăturile aleşilor întărite cu pecetea în tuş a satului.
Şcoala Primară de Băieţi Nr 1 Tg-Jiu, dos. 7/1840-1843, f. 57
VIII. 6 septembrie 1842, Stolojani-Adresa aleşilor satelor Stolojani şi Găvăneşti trimisă profesorilor Şcolii Normale din oraşul Târgu-Jiu, prin care îi aduc la cunoştinţă hotărârea de a înlocui de la şcoala satelor pe candidatul de învăţător Paicu Ion cu Nicolae sân Popa Lupu. Deşi a fost timp de trei ani învăţător la şcoala satului, Paicu Ion nu s-a preocupat de învăţătura copiilor, aceştia neştiind carte. Situaţia a fost adusă, de-a lungul timpului, la cunoştinţa subocârmuirii şi ocârmuirii.
Şcoala Primară de Băieţi Nr 1 Târgu-Jiu, dos. 7/1840-1843, f. 59
IX. 5 decembrie 1842, Corneşti-Dovada dată de Ion Priescu, candidatul de învăţător la şcoala satului Corneşti, plasa Jiu, profesorului Şcolii Normale din oraşul Târgu-Jiu, prin care confirmă că a primit 40 manuale şcolare.
Şcoala Primară de Băieţi Nr 1 Târgu-Jiu, dos. 10/1841-1844, f. 122
X. 10 decembrie 1842, Tămăşeşti-Dovada dată de Ion Popescu, candidatul de învăţător la şcoala satelor Tămăşeşti şi Ceauru, plasa Jiu, profesorului Şcolii Normale din oraşul Târgu-Jiu, prin care confirmă că a primit 40 manuale şcolare.
Şcoala Primară de Băieţi Nr 1 Târgu-Jiu, dos. 10/1841-1844, f. 89
XI. 4 ianuarie 1843, Stolojani-Dovada dată de Nicolae Lupu, candidatul de învăţător de la şcoala satelor Stolojani şi Găvăneşti, plasa Jiu, profesorului Şcolii Normale din oraşul Târgu-Jiu, prin care confirmă că a primit 40 manuale şcolare.
Şcoala Primară de băieţi Nr 1 Târgu-Jiu, dos. 10/1841-1844, f. 137
XII. 10 ianuarie 1843, Tămăşeşti-Jalba lui Popescu Ion candidat de învăţător al satelor Tămăşeşti şi Ceauru, trimisă profesorului Şcolii Normale din oraşul Târgu-Jiu, prin care aduce la cunoştinţă greutăţile întâmpinate. Şcoala nu are lemne pentru foc, nu se aduc copii la şcoală, motiv pentru care a putut începe cursurile abia pe 4 ianuarie 1843 doar cu trei elevi. Nu şi-a primit leafa pe ultimii doi ani şi nici pe anul în curs şi că este supus la dări.
Şcoala Primară de Băieţi Nr 1 Târgu-Jiu, dos. 7/1840-1843, f. 65
XIII. 25 ianuarie 1843, Băleşti-Raportul aleşilor satului Băleşti trimis profesorului Şcolii Normale din oraşul Târgu-Jiu, prin care aduc la cunoştinţă că, în conformitate cu ordinul primit, au adunat toţi tinerii satului, dintre care au ales pe Nicolae sân Mălăescu Vasile să le fie candidat de învăţător la şcoala satului lor.
Şcoala Primară de Băieţi Nr 1 Târgu-Jiu, dos. 7/1840-1843, f. 66
XIV. 28 ianuarie 1843, Băleşti-Dovada dată de Nicolae Mălăescu, candidat de învăţător la şcoala satelor Băleşti şi Voinigeşti, plasa Jiu, profesorului Şcolii Normale din oraşul Târgu-Jiu, prin care confirmă că a primit 40 manuale şcolare.
Şcoala Primară de băieţi Nr 1 Tg-Jiu, dos. 10/1841-1844, f. 139.
XV. 25 noiembrie 1843, Rasova-Dovada dată de Gheorghe Tăerel, candidat de învăţător la şcoala satului Rasova, plasa Tismana, profesorul Şcolii Normale din oraşul Târgu-Jiu, prin care confirmă că a primit 54 manuale şcolare.
Şcoala Primară de Băieţi Nr 1 Târgu-Jiu, dos. 10/1841-1844, f. 147
XVI. 15 decembrie 1843, Stolojani-Dovada dată de Nicolae Lupu, candidat la învăţător la şcoala satelor Stolojani şi Găvăneşti, plasa Jiu, profesorului Şcolii Normale din oraşul Târgu-Jiu, prin care confirmă că a primit 34 manuale şcolare.
Şcoala Primară de Băieţi nr 1 Târgu-Jiu, dos. 10/1841-1844, f. 137 v
XVII. 17 decembrie 1844, Stolojani-Angajamentul lui Gheorghe Popescu, învăţător la şcoala satelor Stolojani şi Găvăneşti, plaiul Vulcanu, prin care se angajează faţă de profesorii Şcolii Normale din oraşul Târgu-Jiu să nu lipsească de la şcoală niciodată fără a-l înştiinţa. Să aibă grijă de mobilierul şi materialul didactic al şcolii pe care, în caz de părăsire a postului, îl va preda reprezentanţilor satelor. Să plătească orice pagubă s-ar produce şcolii din cauza neglijenţei sale,.
Şcoala Primară de Băieţi nr 1 Târgu-Jiu, dos. 12/1844-1845, f. 102
XVIII. 22 decembrie 1844, Rasova-Angajamentul lui Gheorghe Tăerel, învăţător la şcoala satului Rasova, plasa Ocolu, prin care se angajează faţă de profesorii Şcolii Normale din oraşul Târgu-Jiu să nu lipsească de la şcoală niciodată fără a-l înştiinţa. Să aibă grijă de mobilierul şi materialul didactic al şcolii pe care, în caz de părăsire a postului, îl va preda reprezentanţilor satelor. Să plătească orice pagubă s-ar produce şcolii din cauza neglijenţei sale,.
Şcoala Primară de Băieţi nr 1 Târgu-Jiu, dos. 12/1844-1845, f. 88
XIX. 16 ianuarie 1845, Băleşti-Angajamentul lui Nicolae Mălăescu, învăţător la şcoala satului Băleşti, plasa Ocolu, prin care se angajează faţă de profesorii Şcolii Normale din oraşul Târgu-Jiu să nu lipsească de la şcoală niciodată fără a-l înştiinţa. Să aibă grijă de mobilierul şi materialul didactic al şcolii pe care, în caz de părăsire a postului, îl va preda reprezentanţilor satelor. Să plătească orice pagubă s-ar produce şcolii din cauza neglijenţei sale.
Şcoala Primară de Băieţi nr 1 Târgu-Jiu, dos. 12/1844-1845, f. 96
XX. 16 ianuarie 1845, Corneşti-Angajamentul lui Ion Priescu, învăţător la şcoala satului Corneşti, plasa Ocolu, prin care se angajează faţă de profesorii Şcolii Normale din oraşul Târgu-Jiu să nu lipsească de la şcoală niciodată fără a-l înştiinţa. Să aibă grijă de mobilierul şi materialul didactic al şcolii pe care, în caz de părăsire a postului, îl va preda reprezentanţilor satelor. Să plătească orice pagubă s-ar produce şcolii din cauza neglijenţei sale.
Şcoala Primară de Băieţi nr 1 Târgu-Jiu, dos. 12/1844-1845, f. 98
XXI. 8 aprilie 1845, Stolojani- Raportul aleşilor satului Stolojani, plasa Jiu, trimis profesorului Şcolii Normale din oraşul Târgu-Jiu, prin care arată că, în conformitate cu dispoziţiile verbale ale subrevizorului şcolar al plasei, proprietarii, aleşii şi părinţii elevilor s-au adunat în localul şcolii şi au asistat la examinarea elevilor. Candidatul de învăţător Nicu Popescu, învăţătorul şcolii, a examinat elevii, prilej cu care s-a observat că cei cu o bună frecvenţă au dobândit o bună pregătire. Raportul este semnat de aleşii satului şi părinţii elevilor.
Şcoala Primară de Băieţi Nr 1 Târgu-Jiu, dos. 13/1844-1848, f. 119
XXII. 25 martie 1846, Stolojani-Catalogul cu rezultate la învăţătură, frecvenţă şi purtare obţinute de elevii şcolii din satul Stolojani, plaiul Vulcanu, întocmit de învăţătorul şcolii, Gheorghe Popescu. La examen au participat 15 elevi.
Şcoala Primară de Băieţi Nr 1 Târgu-Jiu, dos. 13/1844-1848, f.285-285 v
Documente apărute în lucrarea ÎNVĂȚĂMÂNTUL PUBLIC GORJEAN LA ÎNCEPUT DE DRUM (1831-1848) – Catalog de documente (2009) semnată de profesorul DAN NEGULEASA
Școala Gimnazială ”Antonie Mogoș” Ceauru-Bălești 