În perioada 9-13 martie 2015, reprezentanți ai Școlii Gimnaziale ”Antonie Mogoș” s-au deplasat în Spania la IES CAURA-CORIA DEL RIO-SEVILIA. Aceasta reprezintă cea de-a treia mobilitate din cadrul Proiectului Comenius Multilateral ”Moștenirea trecutului-temelie pentru viitor” care reunește reprezentați din patru țări :România,Turcia,Spania,Polonia.
Ana Corina Balica
Şcoala Gimnazială „Antonie Mogoş” Ceauru-Băleşti este implicată, în perioada 2013-2015, în derularea Parteneriatului Multilateral Comenius intitulat „Heritage of the past-foundation for the future”, cu durata de 2 ani, finanţat de către Comisia Europeană, prin Programul Long Life Learning. În proiect sunt implicate, alături de şcoala din Băleşti, 3 şcoli partenere, din Polonia, Spania şi Turcia. După deplasările în Polonia și Turcia, desfășurate în decursul anului 2014, a venit rândul Spaniei pentru luna martie 2015.
Jurnal de călătorie în Spania
Cadrele didactice s-au reunit la Sevilia,în cadrul unor întâlniri cu reprezentanții școlilor partenere în proiect. Prima zi a deplasării a fost destinată vizitării capitalei Spaniei. Madrid, cel mai mare oras din Spania si totodată capitala acesteia, este al treilea oraș ca mărime a populației din Uniunea Europeană, după Londra si Berlin. Începând cu Aeroportul Internațional Adolfo Suarez,Madrid Barajas ,Madridul este un oraș plin de spații verzi,parcuri și multe obiective turistice.
Drumul spre Sevilia a fost impresionant.Sevilia beneficiază de o linie de tren de mare viteză care ajunge din Madrid Puerta de Atocha în două ore și jumătate.
Sevilia este al patrulea oraș ca mărime al Spaniei. Sevilia este considerată centrul artistic, cultural, financiar, economic și social al sudului Spaniei. După întâlnirea cu reprezentanții țărilor partenere,am vizitat orașul vechi și Metropola Parasol.
Am avut o zi destinată întâlnirilor de la școală. Școala IES Caura este situată în Cerro de San Juan S / N din Coria del Río din provincia Sevilia. Cadrele didactice și elevii reprezentanți ai țărilor partenere în proiect s-au reunit în cadrul unor workshop-uri.Temele abordate au fost „Mâncare tradițională” și „Ce nu îmi doresc eu pentru copilul meu”,incluzând activități de prezentare a tradițiilor școlilor partenere,prezentări ale elevilor,vizitarea sălilor unde se desfășurau orele si a atelierelor.
De remarcat este ospitalitatea profesorilor din Spania care au pus la dispoziția participanților materialele necesare,dar și deschiderea părinților care împreună cu elevii au pregătit mâncărurile tradiționale cu care am fost serviți.
Pe parcursul zilei am vizitat Consiliul Local, obiectivele turistice din Coria del Rio,un atelier de construcție a bărcilor din lemn.
Pe măsura timpului limitat, am vizitat obiectivele turistice din Sevilia. Sevilia este un oraș cufundat în istorie. Pe străzile înguste și pe marile bulevarde,populate cu calești cu cai, peste tot in oraș există monumente fascinante și clădiri care stau mărturie pentru incredibila mșstenire istorică a orașului. Am vizitat cel mai mare parc,Parcul Maria Luisa,Palatul Regal al Seviliei,Catedrala din Sevilia.
Real Alcazar este Palatul Regal al Seviliei, un complex magnific de curți, terase și săli în diferite stiluri arhitectonice, de la mudejar (stilul arhitectonic maur) la gotic. Real Alcazar este una dintre atracțiile orașului și localnicii se mândresc cu acest loc care stă mărturie pentru istoria bogată a orașului lor.
Catedrala din Sevilia este una dintre cele mai mari și impresionante biserici din lume. A fost construită în secolul XV pe locul unei moschei din secolul al XII-lea. In interiorul catedralei se găsește un altar spectaculos din aur, Retablo Mayor. Astăzi este un obiectiv major al orașului Sevilia, o atracție turistică vizitata de foarte mulți turiști în fiecare an. Catedrala din Sevilia este alături de turnul Giralda, singurul rămas în picioare din vechea moschee, un punct turistic important al orașului Sevilia de astăzi.
Parcul Maria Luisa a luat ființă la sfârșitul secolului al XIX-lea. Acest parc destul de mare este situat în apropierea centrului istoric din Sevilia. Este zona verde cea mai importantă a întregului oraș, decorată din belșug cu bănci, fântâni, bazine, statui si monumente. Există chiar si un mic munte, Monte Gurugu, cu o cascadă artificială si o mică insulă și un chioșc. Atracția principală a parcului este Plaza de Espana un complex arhitectonic maiestuos ce a fost făcut pentru a servi drept departament central al Expoziției Iberico-Americane, o manifestare organizată în 1929 de Sevilia ce a avut ca scop strângerea relațiilor dintre Spania și fostele colonii din America Latină.
Ultima zi in Sevilia am început-o cu o croazieră pe râul Guadalquivir. Guadalquivir este al cincilea cel mai lung fluviu din Peninsula Iberică și al doilea fluviu ca lungime cu întreaga sa lungime în Spania.