Peste 120 de elevi, cadre didactice și invitați au participat marți, 25 octombrie 2016, la manifestarea ”100 de ani de la luptele de la Jiu”, organizată de Școala Gimnazială ”Antonie Mogoș” în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Gorj, Muzeul Județean ”Alexandru Ștefulescu”, Serviciul Județean Gorj al Arhivelor Naționale, Primăria și Consiliul Local Bălești, Asociația Națională Cultul Eroilor ”Regina Maria”-filiala Gorj și Asociația ”Școala Gorjeană”. Evenimentul a făcut parte din seria de manifestări organizate de ISJ Gorj în mai multe școli din județ.
Potrivit programului derulat de Inspectoratul Școlar Județean Gorj, în perioada 24-27 octombrie 2016 în fiecare școală s-au derulat lecții de istorie tematice privind evenimentele de acum 100 de ani. Elevii au putut urmări și un film documentar realizat cu acest prilej de Genu Tuțu sub egida Muzeului Județean ”Alexandru Ștefulescu”: ”Valea Jiului în Primul Război Mondial”-100 de ani de la Războiul pe granița suferinței”. Prof. dr. Dorina Nichifor, inspector de specialitate în cadrul ISJ Gorj, ne-a declarat: ”Profesorii de istorie din județul Gorj au desfășurat cu elevii lecții tematice, simpozioane, sesiuni de referate, vizionări de filme documentare menite să-i familiarizeze cu cele întâmplate acum un secol, pagini de eroism nemuritor pe aceste meleaguri. Remarc cu acest prilej colaborarea cu Muzeul Județean care ne-a pus la dispoziție filmul documentar realizat cu prilejul centenarului luptelor de la Jiu.”
Școala Gimnazială ”Antonie Mogoș” Ceauru-Bălești a derulat activitatea ”100 de ani de la luptele de la Podul Jiului” în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Gorj, Muzeul Județean ”Alexandru Ștefulescu”, Serviciul Județean Gorj al Arhivelor Naționale, Asociația Națională Cultul Eroilor ”Regina Maria” și Asociația ȘCOALA GORJEANĂ. Manifestarea a avut mai multe părți, prima fiind formată din alocuțiuni din partea invitaților: prof. dr. Dorina Nichifor-ISJ Gorj, arhivist Cristina Paula Vasiloiu-Serviciul Județean Gorj al Arhivelor Naționale , prof. Ion Hobeanu-Serviciul Județean Gorj al Arhivelor Naționale, col(r) Walter Loga-Asociația Națională Cultul Eroilor ”Regina Maria”- Gorj, lt.col.(r) Gheorghe Bușe-Asociația Națională Cultul Eroilor ”Regina Maria”, prof. Grigore Haidău și prof. Dan Pupăză, din partea aceleiași organizații. Un moment aparte l-a constituit alocuțiunea primarului comunei Bălești, jr. Mădălin Ungureanu, un iubitor de istorie dar și informațiile oferite de prof. Cornel Șomîcu, directorul școlii.
Partea a doua a manifestărilor a fost consacrată vizionării peliculei documentare ”Valea Jiului în Primul Război Mondial-100 de ani(1916-2016) de la războiul pe granița suferinței”, un film de Genu Tuțu oferit spre vizionare de Muzeul Județean ”Alexandru Ștefulescu”. Pelicula are mai multe părți consecrate chiar evenimentelor de pe Jiu: La atac, pe Valea Jiului, Inamicul contraatacă, Lupte eroice în munți și în defileu, Bătălia de la Jiu, Eroii, eternă memorie etc.
În partea a treia a manifestării au fost lansate mai multe publicații cu această tematică de către Asociația Națională Cultul Eroilor ”Regina Maria”, filiala Gorj, cum sunt revistele GORJUL EROIC și JERTFA.